Din grija pentru sănătatea familiei!

Dintr-un vis de suflet, din dragoste pentru sănătate și frumusețe, s-a transformat în scopul suprem. Așa s-a născut clinica RAM MEDICAL.

Ce vă oferim?

Acordam asistenta medicală înalt calitativă, prin corectitudine, promptitudine, profesionalism, transparență, integritate, umanitate, dăruire și empatie.

Servicii & Specialități

Întreaga echipa oferă servicii medicale integrate ce satisfac nevoile tuturor pacienților, cu Respect față de pacient, cu Apreciere în calitatea actului medical și cu Măiestrie în profesie.

Medicină de familie

Asigură asistența medicală primară și continuă, prin acțiuni preventive, educaționale, terapeutice și de recuperare.

RAM MEDICAL

Servicii private de medicină de familie la clinica RAM MEDICAL.

Obstetrică-ginecologie

Se ocupă cu monitorizarea femeii înainte de sarcină, în timpul sarcinii și după naștere, de asemenea cu tratamentul și diagnosticul patologiei organelor reproducătoare feminine.

RAM MEDICAL

În cadrul acestei specialități, vă punem la dispoziție următoarele servicii medicale...

Chirurgie plastică

Ramură chirurgicală ce are ca scop restituirea formei și funcționalității, îmbunătățind atât aspectul estetic, cât și calitatea vieții.

RAM MEDICAL

Vă punem la dispoziție servicii de chirurgie plastică și reparatorie într-un spațiu modern și bine echipat.

Pediatrie

Este o specialitate medicală care se ocupă cu studiul și tratarea bolilor întâlnite la copii.

RAM MEDICAL

Consultații medicale pediatrice, acasă sau la cabinet · Vă stăm la dispoziție cu un serviciu unic la nivel local.

Psihiatrie

Este specialitatea medicală care se ocupa cu identificarea cauzelor, diagnosticul, prevenția și tratamentul afecțiunilor psihice.

RAM MEDICAL

În cadrul unui consult psihiatric, medicul evaluează starea pacientului, luând în considerare diferiți factori psihologici, biologici și sociali.

RAM MEDICAL

Pentru că ne pasă, tratăm fiecare problemă cu multă atenție.

Indiferent de problema ta medicală, vei găsi la noi o echipă medicală de elită, aparatură de ultimă generație și un mediu în care te vei simți ca acasă, pe durata tratamentului sau a procedurilor medicale.

TRATAMENTE

De ce clinica RAM MEDICAL?

Conceptul modern aplicat în tratarea fiecărui caz asigură redobândirea sănătății pacientului și promovează un stil de viață sănătos.

  • Experiența

    Avem o echipă care reunește medici de excepție și aplicăm soluții inovative de tratament.

  • Eficiența

    Tratăm multidisciplinar fiecare caz pentru a asigura redobândirea sănătății pacientului.

  • Echilibru

    Asiguram soluții pentru adoptarea unui stil de viață sănătos și echilibrat psiho-emoțional.

Vezi mai mult...

SERVICII

Este mult mai important să previi decât să tratezi.

Tratam bolile cu o echipa de medici specialiști și aparatură de ultima generație de care dispune clinica. Odată restabilită ordinea în celulele fiecărui pacient și însușirea bucuriei sănătății, specialiștii noștri oferă posibilitatea însușirii unui mod de viață sănătos.

Ne angajăm să vă oferim cea mai înaltă calitate în îngrijirea medicală, punându-vă sănătatea și confortul pe primul loc.

Urmând sfaturile veșnice ale lui Hipocrate: “Să cercetăm cele ce s-au petrecut, să cunoaștem cele prezente, să aplicăm cele învățate”, oferim cu respect pacienților un sistem primar de sănătate, în care prevenția e primordială, în care cele învățate sunt aplicate corect și prompt, pentru susținerea diagnosticului și inițierea tratamentelor de înaltă clasă.

Dr. Mihai Iuhas

Medicina de familie

SERVICII MEDICALE

Solicită o programare și te vom contacta în cel mai scurt timp pentru confirmare,

Oferim servicii medicale la standarde de calitate europene în domeniile Obstetrica-Ginecologie , Nutriție, Diabet , Neonatologie, Pediatrie, Urologie, Recuperare Medicală, Hematologie Clinică bazate pe un suport tehnic și logistic de ultimă generație.

RAM-INFO

Pentru ca tu să fii bine!

  • Info
  • Chirurgie plastică
  • Diverse
  • Learning
  • Obstetrică-Ginecologie
  • Sfaturi utile
Primul ajutor

23/10/2023/

𝐑𝐀𝐌 𝐌𝐄𝐃𝐈𝐂𝐀𝐋 dă start proiectului 𝐑𝐀𝐌 𝐋𝐄𝐀𝐑𝐍𝐈𝐍𝐆, o inițiativa care are ca scop educația și informarea comunității cu privire…

Dacă un copil are febră…

04/10/2023/

Dacă un copil are febră, iată câteva sfaturi profesionale pentru a gestiona situația: Măsurarea temperaturii: Utilizați un termometru pentru…

Virusurile gripale

04/10/2023/

Odată cu începerea școlii și sosirea sezonului rece, riscul gripei la copii crește iar virusurile gripale se răspândesc mai…

Și mai mult...

End of Content.

2024

DESPRE NOI

echipa

RAM MEDICAL

Am adunat cu responsabilitate o mână de oameni, tineri și plini de empatie, cu experiență diversă, profesionaliști loiali în domeniul sănătății și frumuseții, cu respect față de semeni.

Dr. Ștefana Iuhas

GINECOLOGIE

Dr. Iuhas Ștefana-Elena - Medic specialist obstetrică-ginecologie

Absolventă a Universității de Medicină și Farmacie ,,Iuliu Hațieganu", Cluj- Napoca, membră în: SOG, ARCE,  SREG, ISUOG, ISREG.

Competențe profesionale:

  • Ecografie ginecologică și obstetricală;
  • Colposcopie;
  • Histeroscopie;
  • Laparoscopie ginecologică;
  • Curs de rejuvenare vaginală.

Se caracterizează prin profesionalism, respect față de paciente, empatie, răbdare și umanitate, fiind în permanență în căutarea celor mai bune opțiuni de tratament și diagnostic.

Dr. Antonela Taloș

GINECOLOGIE

Dr. Taloș Antonela, medic primar obstetrică-ginecologie.

Absolventă a Universității de Medicină și Farmacie "Iuliu Hațieganu" Cluj-Napoca Napoca, cu competențe în ultrasonografie obstetricală și ginecologica, colposcopie, histeroscopie și laparoscopie.

Competențe: ecografie obstetricală și ginecologică, histeroscopie, colposcopie , laparoscopie ginecologică.

Angajată la Spitalului Județean de Urgență Zalău.

Dr. Roxana Cadar

GINECOLOGIE

Dr. Roxana Cadar, medic primar obstetrică-ginecologie.

Absolventă a UMF Iuliu Hațegan cu competențe în ultrasonografie obstetricală și ginecologica, colposcopie, histeroscopie și laparoscopie.

- membra în SOG și ISUOG;
- stagiu formare profesională obstetrica-ginecologie Centré Hospitalier : Hôpital Louis Pasteur, Chartres, Franta mai 2019-nov 2019;
- activitate profesională : Spitalul Județean de urgență Zalău; Clinica Ram Medical; Spitalul Medicover (Cluj-Napoca)

“Consider că este o mare onoare să pot contribui la sănătatea și bunăstarea femeilor și să pot fi alături de ele în diferite etape ale vieții lor. Cu devotament și profesionalism, îmi propun să ofer îngrijire medicală de înaltă calitate și să construiesc relații de încredere cu pacienții mei.”

Dr. Vlad Ormindean

GINECOLOGIE

Dr. Vlad Ormindean, medic specialist Obstetrica-Ginecologie

Competență în Ultrasonografie obstetricală și ginecologică;

Doctorand UMF “Iuliu Hatieganu” Cluj-Napoca în colaborare cu Universitatea Tilburg din Olanda;

Membru în International Society of Ultrasound in Obstetrics and Gynecology și The Fetal Medicine Foundation;

Dr. Vlad Ormindean este genul de medic care învață în permanență, convins că totul poate fi îmbunătățit și care pune mai presus de orice interesul și siguranța pacientelor.

Dr. Marius Pruna

CHIRURGIE PLASTICĂ

Dr. Marius Pruna este medic specialist chirurgie plastică, estetică și microchirurgie reconstructivă

•Membru al Colegiului Medicilor din România
•Membru al Colegiului Medicilor din Franța
•Medic specialist în Martinique (Franța), în perioada 2020-2022
•Medic specialist în România în cadrul Clinicilor Euromedica Hospital (Baia Mare), Beauty Concept (Cluj-Napoca) și Ram Medical (Zalău).

•Specializat în chirurgia sânilor, chirurgia estetică de contur corporal (lifting brațe, abdominoplastie, lifting coapse, lipoaspirație), chirurgia feței și a tumorilor cutanate.

•Specializat și în tratamente estetice minim invazive cu scop anti-aging și de rejuvenare: fillere cu acid hialuronic, injectare de toxină botulinică, fire bioresorbabile.

Patricia Chereji

PSIHOLOG

Dr. Georgia Tita

PEDIATRIE

Dr. Tita Georgia Valentina
Medic specialist pediatrie și gastroenterologie pediatrică
Doctorand la UMF “Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca

Cu experiența câștigată lucrând alături de medici cu renume în gastroenterologia pediatrică din România, dr. Tita Georgia vine în ajutorul copiilor și al părinților care întâmpină probleme de ordin digestiv și nu numai.

Dr. Cosmina Vlad

PEDIATRIE

Dr. Cosmina Vlad - medic specialist pediatru,
consultant în lactație certificat international IBCLC

”Să fiu înconjurată de copilași de toate vârstele a devenit un stil de viață care mă împlinește. Specializarea internațională ca și consultant în lactație mi-a oferit toate instrumentele cu care reușesc să ajut proaspetele mămici să depășească micile probleme ce apar odată cu începutul aventurii alături de puiul de om.”

Dr. Irina Afrăsînei Țenu

ENDOCRINOLOGIE 

Dr. Irina Afrăsînei - Țenu

- Medic specialist Endocrinologie (2017) - competență în ecografie tiroidiană

- Medic specialist Diabet zaharat, nutriție și boli metabolice (2021).

Membră a European Society of Endocrinology, Societatea Română de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice

Caracterizată de profesionalism, energie pozitivă, voie bună, respect și dragoste de om.

Este într-o permanentă formare profesională, participând la numeroase manifestări științifice naționale și internaționale în domeniul endocrinologiei, diabetologiei și a domeniilor conexe (pediatrie, ginecologie, neuroendocrinologie, obezitate).

Dr. Ancuța Rusu

PSIHIATRIE

Dr. Ancuța Rusu este absolventa a Facultății de Medicină și Farmacie a UMF "Iuliu Hațieganu" Cluj-Napoca.


Abordează terapia afecțiunilor legate de sănătate mintală, precum tulburările afective, psihotice, cognitive, dependențele.
Vine spre pacient cu empatie, răbdare, seriozitate, într-un mediu plăcut, confidențial.

Bianca Ghiuruțan

NUTRIȚIONIST

Bianca Ghiuruțan este nutriționist-dietetician în cadrul clinicii Ram Medical.

Absolventă a Universității de Medicină și Farmacie “ Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, specializarea Nutriție și dietetică cu Master în Nutriția și calitatea vieții (UMF Cluj) și membru al Colegiului Dieteticienilor din România. 

Bianca este pregătită pentru a ajuta oamenii să își îmbunătățească starea de sănătate și să își atingă obiectivele lor legate de dietă, vă ajută să stabiliți un plan alimentar adecvat și vă îndrumă către un stil de viață mai sănătos.

Dr. Mihai Iuhas

MEDICINĂ DE FAMILIE

Un profesionist medical dedicat și bine pregătit, care și-a dedicat cariera pentru a oferi îngrijire medicală de înaltă calitate comunității. Iată mai multe detalii despre experiența și competențele sale:

Medic Primar Medicină de Familie (din 2014): Dr. Iuhas Mihai Iosif are o vastă experiență în îngrijirea pacienților de toate vârstele, fiind specializat în medicina de familie. 

Medic Primar Medicină de Urgență (din 2021): Cu competența sa în medicina de urgență, Dr. Iuhas Mihai Iosif poate oferi îngrijire promptă și eficientă pentru pacienții cu afecțiuni care necesită tratament de urgență. El are abilitățile și cunoștințele necesare pentru a gestiona situații medicale critice.

Competență în Ecografie Abdominală